Așa sună Imnul Optimismului

Publicat pe: iunie 10, 20173:04 pm

Feli, Liviu Teodorescu, Nicole Cherry, Alina Eremia, Lora, Dorian Popa, Doru Todoruț (Deepcentral), Sore și Giulia sunt printre artiștii care au înregistrat “Imnul Optimismului”, lansat în urmă cu doar câteva minute în cadrul evenimentului aniversar Hospice Casa Speranței.

La aniversarea de 25 ani de activitate, Hospice Casa Speranței a lansat campania „Academia de Optimism“, o platformă de e-learning și de strângere de fonduri. În acest context s-a născut și “Imnul Optimismului”, o melodie cu un mesaj puternic care poate să motiveze pe oricine trece printr-o perioadă dificilă.

“HOSPICE este cea mai mare organizație din țară care oferă gratuit servicii complete de îngrijire paliativă. Organizația a căpătat aceste dimensiuni datorită celor care au crezut în valorile cauzei noastre, datorită celor care au înțeles că oamenii au dreptul la demnitate, grijă și respect în fiecare clipă a vieții lor”, a spus Mirela Nemțanu, directorul executiv al HOSPICE Casa Speranței.

La începutul anilor ’90, conceptul de îngrijire paliativă era complet necunoscut în România. HOSPICE Casa Speranței și-a început activitatea în 1992, cu o mică echipă, la Brașov. Ajutorul organizației se îndrepta atunci către cei aflați la finalul vieții, dupa o lungă suferință și luptă cu un diagnostic necruțător. În timp, îngrijirea paliativă a început să se adreseze tuturor persoanelor cu boli incurabile sau diagnostice grave, cu prognostic limitat de viață. Echipa HOSPICE Casa Speranței s-a mărit, iar organizația a inaugurat, tot la Brașov, în 2002, primul centru cu servicii integrate de acest tip din țară. Peste 12 ani, HOSPICE avea să înființeze un centru similar, mult mai încăpător, la București.

După un sfert de secol de activitate, HOSPICE Casa Speranței dezvoltă un centru socio-medical la Adunaţii Copăceni. Proiect unic în Europa de Est, acest centru va oferi clipe de neuitat pentru copiii care suferă de o boală incurabilă şi va contribui simţitor la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora. Prin diferitele forme de terapii, de la cele clasice la cele revoluţionare, prin tehnologie, HOSPICE Casa Speranţei îşi doreşte ca acest centru să devină în cel mai scurt timp un punct de referinţă în îngrijirea paliativă mondială.